Sari la conținut

Protecția datelor

Notă de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal

Cum prelucrează ReActive Health datele tale personale și de sănătate, pe ce temei legal, cât timp le păstrăm și ce drepturi ai.

Nota de informare

De ce prelucrăm datele tale

Pentru identificare și pentru a-ți putea oferi serviciile medicale de care ai nevoie. Prelucrarea datelor tale se face în conformitate cu prevederile legale specifice din domeniul sănătății.

Ce date prelucrăm

  • Date de identificare: nume, prenume, CNP, serie și număr de act de identitate, localitate de domiciliu — obținute din actul tău de identitate;
  • Date de contact: telefon, e-mail;
  • Date sensibile: date privind sănătatea, date biometrice și date genetice;
  • Detalii de plată: date financiar-bancare, contul bancar, adresa de facturare;
  • Imaginea.

Scopul și temeiurile legale de prelucrare

Datele tale sunt prelucrate pentru prestarea efectivă a serviciilor medicale, în scopul îndeplinirii unor obligații legale ale Operatorului, în vederea stabilirii diagnosticelor medicale, în scopuri de medicină preventivă sau a muncii, de administrare de îngrijiri și tratamente medicale, pentru gestionarea serviciilor de sănătate, în interesul legitim al companiei în cazuri documentate.

Prelucrarea este realizată în beneficiul dumneavoastră, în baza interesului legitim al Clinicii ReActive Health.

Perioada de stocare

Datele tale vor fi prelucrate pe durata prestării serviciilor medicale, iar ulterior vor fi stocate atât timp cât este necesar pentru îndeplinirea scopurilor menționate mai sus sau perioada de timp prevăzută de dispozițiile legale în domeniul sănătății, pentru îndeplinirea obligațiilor legale ale Operatorului.

Locul prelucrării datelor tale

Datele sunt colectate și utilizate în România.

Cine mai poate avea acces la datele tale

  • Clinica ReActive Health;
  • Autoritățile competente din domeniul sănătății;
  • Organe competente, organe de cercetare;
  • Furnizorii noștri de servicii medicale, cu care ne aflăm în relații contractuale, pentru prestarea serviciilor medicale de specialitate și de laborator;
  • Prestatori de servicii de marketing și alte servicii similare, în cazul în care avem consimțământul tău pentru activități de marketing, feedback, profilare.

Drepturile tale

  • Dreptul de acces vă permite să obțineți din partea noastră o confirmare a faptului că se prelucrează sau nu date personale care vă privesc și ce astfel de date prelucrăm;
  • Dreptul la rectificarea datelor presupune că aveți dreptul de a solicita rectificarea sau actualizarea datelor cu caracter personal inexacte sau incomplete care vă privesc sau completarea acestora, atunci când acestea sunt incomplete, fără întârzieri nejustificate din partea noastră;
  • Dreptul la ștergerea datelor (dreptul de a fi uitat) presupune dreptul de a solicita ștergerea datelor cu caracter personal care vă privesc, fără întârzieri nejustificate. Dreptul de a solicita ștergerea datelor va fi aplicabil în anumite circumstanțe, precum ar fi: (i) când datele personale nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate, (ii) datele dumneavoastră au fost prelucrate ilegal;
  • Dreptul la restricționarea prelucrării presupune dreptul de a solicita și de a obține restricționarea prelucrării datelor cu caracter personal care vă privesc, în anumite circumstanțe, precum: (i) atunci când dumneavoastră contestați exactitatea datelor, pe perioada ce ne-ar permite verificarea exactității acelor date, (ii) datele dumneavoastră au fost prelucrate ilegal, iar dumneavoastră vă opuneți ștergerii acestora, solicitând restricționarea utilizării lor;
  • Dreptul la opoziție presupune că, în orice moment, aveți dreptul de a vă opune, din motive legate de situația particulară în care vă aflați, prelucrării datelor cu caracter personal în anumite circumstanțe, precum: (i) atunci când prelucrarea a fost efectuată în interesul nostru legitim sau (ii) când prelucrarea are drept scop marketingul direct, inclusiv crearea de profiluri pe baza respectivelor dispoziții;
  • Dreptul la portabilitatea datelor presupune că aveți dreptul de a primi datele care vă privesc și pe care ni le-ați furnizat, în cazul în care prelucrarea se bazează pe consimțământul dumneavoastră sau pe un contract și numai dacă aceasta a fost realizată prin mijloace automate;
  • Dreptul de a nu face obiectul unui proces decizional automatizat, inclusiv creare de profiluri, presupune faptul că aveți dreptul de a refuza aceste prelucrări care pot produce efecte juridice asupra dumneavoastră sau vă pot afecta în mod similar într-o măsură semnificativă;
  • Dreptul de retragere a consimțământului: consimțământul poate fi retras oricând. Retragerea consimțământului nu afectează legalitatea prelucrării pe baza consimțământului înainte de retragerea acestuia.

Cum îți poți exercita drepturile

Solicitările pot fi transmise prin completarea unui formular la recepția clinicii, către adresa de e-mail office@reactive-health.ro sau prin poștă la adresa Bd. Geniului nr. 46-48, sector 6, București.

În cazul în care nu sunteți mulțumit de răspunsul primit din partea noastră, aveți dreptul de a vă adresa Autorității Naționale pentru Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.